Saci de gunoaie au fost gasite pe malul apei pe bratul Sulina

Gramezi de gunoaie au fost gasite pe malul Sulina, chiar langa apa. Potrivit https://www.ecomunicate.ro/presa/social/ ministrul Mediului, Costel Alexe considera ca oamenii locului arunca saci de gunoaie de lene sau din comoditate. Acesta mai spune ca oamenii vor fi sanctionati.

   Ce a mai mentionat minstrul Mediului, Costel Alexe

„Din păcate, imaginile sunt revoltătoare, îmi doresc ca astfel de cazuri să nu mai avem nici pe cuprinsul Deltei, și nici în alte localități din țară”, a mai spus ministrul.

Acesta a mai spus ca cetatenii ar trebuie sa faca un mic efort si sa puna sacii in containere. „Aș face mai multe apeluri publice”,  a spus ministrul mediului. „În primul rând, către toate autoritățile locale – să înțeleagă că în acest context al pandemiei trebuie să fim mai atenți cu mediul înconjurător și astfel de depozitări de deșeuri să nu ajungă să fie focare de infecție. Autoritatea publică locală este cea care gestionează toate aceste deșeuri. Un al doilea apel public este către cetățeni, care atunci când duc resturile menajere sau deșeurile la pubele sau la platformele de depozitare să facă minimul efort de a pune acești saci cu deșeuri în containere. Din comoditate, din lene sau din alte motive, mulți preferă să le arunce, dacă este posibil, din barcă pe mal și poate nici nu mai ajung pe mal. Trebuie să fim mai atenți și să dăm dovadă de mai mult spirit civic”, a mai mentionat Costel Alexe.

Ministrul mai este de parere ca acele gunoaie nu sunt acumulate de mai multe zile, ci din contra, ca s-au adunat intr-o singura zi. Principalul motiv este ca persoanele care isi desfasoara activitatea pe celalalt mal al bratului Sulina arunca saci menajeri direct in barca „Ar trebui să facă minimul efort ca toată lumea să respecte condițiile, legislația și să pună toți acești saci în containere”, a mai spus ministrul.

Costel Alexe a discutat cu prefectul judetului Tulcea si a cerut ca de luni toti care nu respecta legislatia si Delta Dunarii sa fie sanctionati. „De activitatea conducerii de la ARBDD (Rezervația Biosferei Delta Dunării – n.r.) și inclusiv de activitatea domnului guvernator Munteanu sunt mulțumit”,  a mai spus ministrul. Mai mult de atat acesta a vorbit si despre gunoaiele din zonele de plaje salbatice care apar dupa fiecare weekend „Evident că este loc de mult mai bine și în Delta Dunării, și pe întreg litoralul românesc, și în toate zonele montane ale României, unde turiștii trebuie să înțeleagă că anumite zone trebuie protejate și dacă tot au acces la ele, trebuie să le mențină curate și după ce au fost acolo și au plecat. În zone unde accesul auto este restricționat am văzut nenumărate mașini”, a mai transmis ministrul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.