Rezumat:
In zilele noastre Biserica incurajeaza ingroparea, insa descurajeaza incinerarea.
Primul lucru care trebuie luat in considerare este acela ca Biserica nu considera ingroparea si incinerarea ca fiind metode egal valide de a trata trupul unui crestin ce trecut in nefiinta.
Pentru Biserica, ingroparea este regula generala, iar varianta de incinerare umana reprezinta exceptia. Pentru o foarte buna perioada cei care au ales incinerarea au facut-o din motive pur ideologice cu intentia de a respinge notiunea crestina de demnitate a trupului si doctrina crestina a invierii mortilor. Insa, Biserica nu a afirmat niciodata ca incinerarea este acelasi lucru cu a ingropa ramasitelor pamantesti ale crestinilor.
Biserica prefera in continuare ingroparea inaintea incinerarii.
Deorece Biserica ia exemplu de la insusi Isus Hristos, care a fost , de asemenea, ingropat. De ce ingroparea nu mai este atat de cautata? O parte dintre motive sunt pur economice, incinerarea, in special cea directa, fara priveghi precum si alte servicii funerare si ingroparea, avand costuri mai mici.
Cu toate acestea, exista cateva chestiuni esentiale ce nu ar trebui uitate: funeraliile nu rebuie sa fie scumpe neaparat; nu este nevoie de ultimul model de sicriu, iar in unele tari imbalsamarea nu mai este obligatorie. De asemenea, costurile pot scade daca comunitatile parohiale ajuta la pregatirea meselor de pomenire.
Incinerarea este intradevar mai ieftina doar daca se omit priveghiul si restul de servicii funerare. Disciplina catolica presupune ca incinerarea sa aiba loc numai dupa liturgia funerara. Este inuman a se elimina liturgia funerara sau a priveghiului care o precede. Toti catolicii au nevoie de liturgia funerara iar tinerii catolici au nevoie sa participle in special la liturgia funerara pentru a se obisnui cu faptul ca moartea este parte a vietii. (vezi servicii funerarii ).
Funeraliile sunt importante din mai multe motive si nu doar pentru depunerea ramasitelor pamantesti. Cand crestinii se aduna pentru a se ruga, pentru a jeli si pentru a se sustine unii pe altii in urma pierderii unei persoane dragi, ei vorbesc de fapt despre ceea ce a insemnat si valorat viata acelei fiinte umane. Daca funeraliile ar fi doar despre ceea ce facem cu trupul dupa deces, atunci am vorbi despre o dezumanizare a persoanei.
Problemele legate de incinerare cresc atunci cand ne gandim la locul in care cenusa se pastreaza. Fie acasa, fie in alta parte, insa nu ingropata.
Cimitirul este despre un final sacru; nu este acelasi lucru ca atunci cand punem la pastrare urna cu cenusa pe un raft in living. Cenusa depersonalizeaza persoana decedata, aceasta are nevoie de un loc de odihna. Vedem foarte des in filme ideea de imprastiere a cenusii decedatului pe plaja favorita, in mare sau in diverse locuri preferate ale decedatului.
Chiar si dupa deces; trupul uman nu este ceva care sa fie distrus. Prin incinerare si pastrare a cenusii de catre familie se transmite ideea ca decedatul apartine familiei si nu lui Dumnezeu.
Exista crematorii care ofera chiar si servicii de contopire a cenusii decedatilor in pietre pretioase, lucru absurd avand in vedere ca trupul, lacas al Spiritului Sfant, nu poate fi redus la un simplu pandantiv.
