Cu totii am auzit de enciclopedii, acele volume enorme care incearca sa inglobeze cumva toate cunostintele umane dintr-un anumit domeniu. In momentul de fata, acest lucru ar fi practic imposibil, insa nostalgia de a avea un compendiu cu informatii care sa epuizeze o ramura a cunoasterii umane a ramas pentru multi, un ideal greu de atins. Exista inca multi colectionari de enciclopedii celebre, cum este Encyclopedia Britanica, si de aceea, librariile au la dispozitia cititorilor volume frumos legate si elegante de acest gen, menite sa imbunatateasca cultura generala si sa satisfaca curiozitatea oricui.
Enciclopediile sunt formate prin colectarea de articole detaliate despre un concept anume si organizarea lor alfabetica. Spre deosebire de dictionarele standard, intrarile dintr-o enciclopedie sunt mai lungi si mai detaliate incercand sa descrie cat mai precis conceptul respectiv, folosind informatii factuale, date exacte si surse oficiale. Se spune ca organizarea cunostintelor in enciclopedii a inceput cu peste 2000 de ani in urma si cea mai veche carte de acest gen este Naturalis Historia, un volum scris inaintea erei noastre de catre Plinius cel Batran. Cea mai lunga enciclopedie redactata vreodata este Enciclopedia Espasa-Calpe (numita astfel in onoarea editorului sau) care a fost conceputa in Spania, la inceputul secolului 20 si dezvoltata de-a lungul a 2 secole, astazi ajungand sa contina 118 volume, si 105000 de pagini, ne informeaza bookcity.
Etimologia cuvantului enciclopedie vine din greaca. Transcrierea fonetica a cuvintelor initiale care o descriu este “ enkylios paideia” si inseamna “cunoastere (sau instruire) generala (completa)”. Evident in vremurile de demult, rolul acestora era unul pur educativ. Un om cu adevarat cult era considerat acela cu cea mai vasta cultura generala. Cele doua cuvinte din compozitie au fost reduse intr-unul singur datorita unei erori comise de traducatorii textelor din greaca in latina.
O enciclopedie moderna, asa cum o cunoastem astazi, a inceput sa fie dezvoltata abia in secolul 18, avand la baza simple dictionare. Cu toate acestea s-a dovedit ca cele doua tipuri de compendii aveau o structura foarte diferita, dictionarele concentrandu-se pe probleme lingvistice si oferind informatii limitate referitoare la cuvintele explicate. Acestea nu reuseau nici pe departe sa faca conexiuni intre concepte si sa arate limitarile unui termen. Tocmai pentru a acoperi aceste neajunsuri, au aparut enciclopediile. Intrarile acestora nu sunt constituite din cuvinte, ci din notiuni, concepte si discipline. In plus ,in articol sunt incluse harti, desene (mai nou, fotografii) care sa ilustreze grafic semnificatiile din spatele conceptelor.
Exista cateva mari aspecte care stau in spatele unei enciclopedii si care sunt date de obiectivul acesteia, subiectul sau disciplina aleasa, forma de organizare si mediul in care sunt concepute:
– Obiectivul unei enciclopedii este clar acela de a reda informatii acumulate de oamenii de stiinta. Insa specificitatea fiecareia este data de domeniul de referinta: pot fii enciclopedii medicale, naturale, filosofice etc.
– Enciclopediile pot fi generale sau specializate. Cele generale cuprind o sumedenie de informatii intr-un mod cat mai obiectiv cu putinta, in timp ce cele specializate sunt carti limitate la un singur aspect al cunoasterii.
– In principiu, majoritatea enciclopediilor urmeaza una dintre urmatoarele forme de organizare: alfabetica sau ierarhica. Odata cu dezvoltarea tehnologica au aparut si noi metode de organizare.
– Mediu folosit pana in zilele noastre a fost hartia, insa acum nu mai suntem limitati la volumele groase si grele care trebui sa se incadreze in niste limite de tipar. Avem un enorm spatiu virtual la dispozitie si primele enciclopedii au si inceput sa apara. Cel mai bun exemplu in acest sens este chiar Wikipedia.
