Sticla unui geam, indiferent de natura lui are un rol extrem de important, atat din punct de vedere al design-ului cat si al eficientei termice si fonice. Sticla este realizata din punct de vedere al compozitiei din vitrifiant, fondant, stabilizator si diversi oxizi precum cel din aluminiu sau magneziu. Sticla se fabrica in 4 etape pricipale, aceasta trece in prima faza prin cuptorul de topire ( topire, afinare, conditionare ) apoi va trece prin baia de cositor, apoi in cuptorul de recoacere si in cele din urma intra in procesul de taiere.
Sticla unui geam se alege tinand cont de o serie de factori precum amplasarea ferestrelor, conditiile meteorologice, nivelul de poluare fonica, topografia zonei. Acesti factori sunt esentiali in alegere corecta unei sticle iar forma ce furnizeaza astfel de produse trebuie consultata in acest sens.
Categorii de sticla pentru geamuri
Unul dintre principalele sticle utilizate sunt cele float sau transparente, avand domeniul de aplicatie cel mai larg si este folosita in combinatie cu diverse sticle speciale. Sticla float protejeaza cel mai bine impotriva factorului de transmisie a luminei. O alta sticla este cea reflectorizanta care conform si numelui sau are un grad ridicat de protectie solara si este utilizata in special pentru reducerea cantitatii de caldura provenita din radiatia solara dar si pentru a crea un spatiu mai putin expus privirilor din exterior.
Sticla colorata in masa are efectul de protectie solara, o parta din razele solare fiind radiate spre interior si o parte spre exterior. Acest tip de sticla este recomandata de majoritatea firmelor de tamplarie pvc si pentru zonele cu o puternica poluare fonica. Sticla antiefractie contribuie evident la o buna siguranta a caminului, ofera o izolare fonica performanta si reduce riscul de accidente ( nu permite desprinderea cioburilor ).
Sticla Low-e are rolul de a reduce pierderile de caldura prin radiatie, imbunatatind capacitatea de izolare termica a geamului termoizolant. Sticla 4Seasons cuprinde calitatile aproape tuturor tipurilor de sticla oferind pe timp de iarna un coeficient de izolare fonica ridicat iar pe timp de vara actioneaza ca o sticla reflexiva. Este eficienta pentru izolare termica, fonica, transmisie scazuta a luminii si ofera protectie solara ridicata.
Indiferent daca alegeti marci cunoscute precum Salamander, Veka sau termopane Rehau, trebuie sa tineti cont de amplasamentul sticlei si a geamului propriu-zis pentru alegere celei mai eficiente sticle. Nu in ultimul rand se pot obtine geamuri tripane cu trei foi de sticla mult mai eficiente termic si fonic. Toate aceste detalii trebuiesc aduse la cunostiinta furnizorului de geamuri termopan. Multi reprezentati ale acestor companii nu sunt extreme de pregatiti sau nu aloca sufficient timp pentru a va explica si pentru analizarea situatiei in detaliu furnizand astfel cea mai buna calitate. Prin aceasta documentatie veti putea prelua discutiile sis a va asigurati ca va este furnizata sticla cea mai eficienta pentru necesarul dvs.