Regele Moare de Eugen Ionescu este jucat pe Scena Teatrului National Bucuresti, in regia lui Andrei si Andrea Grosu. Aceasta piesa aduce un regal actoricesc sustinut de catre Victor Rebengiuc si Mariana Mihut.
Teatrul National Bucuresti, sala cu aproape 1000 de locuri, Sala Mare. Sala plina. In jur de 1000 de perechi de ochi privesc tinta scena. Asteapta cu nerabdare inceperea spectacolului pentru care au platit. Cortina se ridica intr-un final. Scena ne arata o sufragerie modesta, pe un fundal nedru, de jur-imprejur, o camera decupata asemeni unei insule. Domneste o atmosfera intima, de familie iar sase personaje sunt in cautarea unor raspunsuri.
Regele este intruchipat de actorul Victor Rebengiuc, in vartsa de aproape 85 de ani. Regele afla ca nu mai are mult de trait. Alaturi de cele doua sotii ale sale, doctorul-astrolog, o servitoare si garda, regele dezbate si intreaba, se impotriveste si mediteaza asupra mortii. Textul este compus dintr-o metafora imensa, cu numeroase replici-aforisme si cugetari care iti raman intiparite in minte, cu care ne identificam si ne coplesesc totodata.
N-am avut timp sa-mi traiesc viata. E vina ta ca nu te-ai pregatit. Sunt obligat sa mor, mi-e frica, ajutor! Cine vrea sa ofer eviata Regelui? Am privit moartea de mii de ori, mi-am dat seama ca nu e pentru mine. Nici eu nu ma mai pot ajuta. Soare, apara-ma! Sa traiesc de-a pururi chiar si singur.Vai, morti fericiti, ce chip ati avut in fata?
Textul lui Eugen Ionescu sondeaza absolut toate ariile trecerii in nefiinta, de la cele metaforice pana la cele mai realiste. Efemeritatea avutiei, a titlurilor or a rangurilor este sugerata de catre coroanele din hartie colorata (mai mari sau mai mici, in functie de personaj) purtate de personaje. Omul are aceleasi intrebari asupra vietii, indiferent de avutii.
Tinerii regizori Andrei si Andreea Grosu (care au fondat in 2010 teatrul independent Unteatru din Bucuresti) creioneaza un cadru intim, de familiaritate, cu simplitate si firesc, cu uman. Este baza pe care aseaza apoi intrebarile mai grele, impovaratoare, cu privire la moartea omului. Scenografia (Vladimir Turturica) si light designul (Chris Jaeger) urmeaza aceeasi linie a simplitatii. Simplitate care da o mai mare forta textului, care subliniaza mai bine tusele intrebarilor si raspunsurilor.
