Cum construieşti un gard în 6 paşi simpli

Construirea unui gard are nu doar funcționalități estetice, ci și funcționalități tehnice, iar acestea din urmă au la bază caracteristici speciale pe care trebuie să le îndeplinească solul dar și materialele de realizare. Pentru a realiza un gard este nevoie de 6 pași simpli, dar care îți vor aduce succesul la nivelul respectării caracteristicilor de rezistență și frumusețe.

Pasul 1. Achiziționează materialele necesare

Un gard nu este construit doar din materialele vizibile, ci și din cele care nu se văd, dar care asigură structura. Astfel, vei avea nevoie de beton pentru realizarea fundațiilor, de stâlpi metalici pentru susținere, dar și de plasa sudată cu care practic va fi amenajat gardul. Dacă nu știi de unde să cumperi materialele, atunci intra pe Mathaus pentru o varietate de modele de plasa sudata, dar și pentru alte materiale de construcții care te vor ajuta să realizezi gardul dorit. O dată ce comanzi materialele, iar acestea ajung la tine, 

Pasul 2. Trasează liniile directoare

Stabilirea unor limite dimensionale atunci când construiești este foarte importantă, deoarece doar așa vei putea urma parcursul normal al lucrărilor. Este nevoie de trasarea linilor pentru săpătură, pentru ca gardul să poată ieși în final drept. Pentru aceasta este nevoie să măsori suprafața, pentru ca mai apoi, la o distanță prestabilită, să poți marca prin înfigere a unor țăruși, marcaje cu ață sau sfoară, astfel încât linia ajutătoare să poată fi trasată. 

Pasul 3. Realizează săpătura aferentă zidului de susținere sau fundației

Pentru ca zidul să fie rezistent și să nu foarfece din cauza greutății sau a slăbiciunii terenului, este nevoie să realizezi o fundație cât mai eficientă. Eficiența se vede adesea în grosimea acesteia, dar și în adâncimea la care se face fundarea, pentru că în definitiv de fundație depinde întregul ansamblu. Săpătura se poate face fie manual fie mecanizat, însă urmând specificațiile proiectantului.  

Pasul 4. Prepararea și turnarea betonului 

Prepararea betonului este una dintre cele mai importante etape, la care va trebui să fii foarte atent. Cantitățile ideale ale amestecului, proprietățile liantului sau cantitatea de apă, toate aceste lucruri trebuie să fie urmărite cu mare atenție tocmai pentru a fi sigur de reușita proiectului tău. 

Fundația este elementul constructiv care va susține gardul, așa că stabilește adâncimea de turnare împreună cu un specialist și eventual solicită un studiu geotehnic sau o analiză a terenului pentru a vedea exact care este capacitatea portantă a acestuia. 

O dată ce săpătura este realizată, poți turna betonul respectând considerentele meteorologice și de punere în operă, având grijă să încastrezi în beton, înainte de uscare și țeava metalică folosită pentru realizarea stâlpișorilor de susținere.

Pasul 5. Montarea plaselor sudate

Plasa sudată va fi livrată de cele mai multe ori sub formă de panou, pe care tu vei putea să îl montezi în funcție de dimensiunile dorite ale gardului. La nevoie vei putea avea în vedere și tăierea capetelor plasei, pentru ca aceasta să se încadreze cât mai bine. Nu uita să folosești distanțierii, pentru a realiza o lucrare completă, cât mai rezistentă.

Pasul 6. Stabilizarea elementelor de gard

O dată ce ai montat toate elementele constructive ale gardului este important să faci stabilizările acestuia, astfel încât gardul să poată lucra ca un monolit, nu independent. Pentru aceasta vei avea nevoie să sudezi zonele de prindere și de închidere, astfel încât acestea să fie asigurate împotriva încărcărilor.

În final poți să vopsești suprafața gardului, astfel încât acestea să poată fi protejat de ploaie și umiditate, dar și să aibă astfel un aspect cât mai deosebit. Practic în acest fel îi vei asigura acestuia protecția de care are nevoie, astfel încât el să poată rezista pentru ani de-a rândul de utilizare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit is exhausted. Please reload the CAPTCHA.